Ce se întâmplă cu copilul meu? Criza afectivă din jurul vârstei de 3 ani

“Mămici, help! Ce se întâmplă în jurul vârstei de 3 ani?”, “Copilul meu de 3 ani, de vreo lună a început să facă crize de furie, țipă, nu îi convine nimic” sau “Tantrumurile fetiței mele de 3 ani au crescut în intensitate, de când se trezește e întoarsă pe dos, iar răbdarea mea scade pe zi ce trece.”

Acestea sunt doar trei dintre sutele de mesaje de pe grupurile de Facebook ale mămicilor care caută cu disperare să înțeleagă ce se întâmplă cu copilul lor în jurul vârstei de 3 ani, ale mămicilor care nu-și mai recunosc copilul și se întreabă “de ce s-a schimbat?”.

Dacă ești printre aceste mămici sau printre părinții care au copii până în 3 ani, atunci acest articol este pentru tine. Bine, poate fi util și dacă ai un copil mai mare, pentru că vei înțelege ce se întâmplă cu copilul tău, în fiecare etapă în care simți că “nu-l mai recunoști”.

Ce este criza afectivă și cum se manifestă?

Ființa umană este supusă dezvoltării psihice pe tot parcursul existenței sale. Această dezvoltare constă în apariția și evoluția proceselor, funcțiilor și structurilor psihice. În jurul vârstei de 3 ani, copilul trece printr-o etapă normală de dezvoltare psihică, numită criză afectivă sau negativism.

Unul dintre cele mai des întâlnite comportamente cu care se confruntă părinții al căror copil trece prin această etapă de dezvoltare psihică, este cel de refuz permanent față de solicitările pe care le primește chiar de la părinte.

Mai exact, este perioada lui “nu”, în care refuză să strângă jucăriile, să meargă acasă din parc, să facă ceea ce îi soliciți. Este perioada trântitului pe jos, bătăii din picioare, refuzului îmbrăcării cu anumite haine pe care i le dai tu. Apar crizele de furie din motive aparent banale, ca atunci când, de exemplu, copilul nu vrea să mănânce banana pentru că are o mică pată neagră pe ea sau țipă pentru că altcineva a deschis ușa pe care voia să o deschidă el.  

Alți părinți se confruntă cu situații în care copilul refuză ceva, apoi se răzgândește. De exemplu, nu vrea în parc, iar când ajunge acasă… da, ai ghicit, vrea în parc! Dacă părintele refuză, copilul se revoltă și țipă, plânge sau chiar lovește părintele.

Și, nu în ultimul rând, este perioada în care copilul îți spune că “ești o mama rea, ești cea mai rea mamă sau ești o mamă urâtă”. Valabil și pentru tătici. Personal, nu cunosc niciun părinte care să nu fi auzit cel puțin o singură data aceste replici. Și cunosc destul de mulți părinți. 😊

Dincolo de toate manifestările pe care le are copilul, la baza acestei crize afective nu este altceva decât nevoia de afirmare și autonomie a copilului în fața părinților. Copilul tău simte nevoia să se fie în control, să poată face alegeri, iar tu trebuie să-i permiți acest lucru, pentru că, prin această criză, copilul își cunoaște propriile limite și le testează pe ale tale (adică testează limitele autorității, în general).

Când și cum îi permiți să fie în control este însă un subiect pe care mulți părinți îl înțeleg greșit. Este în regulă să permitem copiilor să facă alegeri, să decidă proporțional cu vârsta, însă educația cu blândețe nu trebuie confundată cu lipsa limitelor. Copiii au nevoie de limite. Autonomia copilului se formează treptat nu doar sub încurajarea părintelui, ci și sub ghidarea acestuia și impunerea limitelor. Când un copil conștientizează că se poate descurca singur apare sentimentul de încredere în sine și se dezvoltă abilitatea de a rezolva situațiile dificile cu care se confruntă, fără a mai apela la ajutorul celor din jur. Dar are nevoie și de limite, pentru că acestea, impuse de către părinte, sunt definitorii pentru relațiile pe care copilul le va avea mai târziu cu cei din jur, în special cu autoritatea.

După ce această criză se încheie, copilul învață să-și adapteze comportamentele conform normelor, înțelege care este poziția sa în raport cu ceilalți, se armonizează cu cerințele părintelui, dar și cu sine, lucruri care vor influența hotărâtor structurarea personalității și a modului în care se va comporta în societate.  

Ce poți face să depășiți mai ușor atât tu, cât și copilul tău, această perioadă?

Pentru multe mame, criza afectivă din jurul vârstei de 3 ani este una dintre cele mai dificile perioade. Și este de înțeles, pentru că nu ne-a învățat nimeni nici cum să fim părinți, nici despre etapele normale de dezvoltare psihică prin care trece un copil și nici cum să le facem față cu ușurință. Dar nici copilului nu-i este ușor. Așa că, ceea ce ai de făcut este să fii lângă copilul tău. Da, chiar dacă ți-e dificil și ție uneori.

Iată câteva recomandări despre cum să procedezi în perioada în care copilul tău trece prin această criză afectivă:În primul rând amintește-ți că este o etapă normală în dezvoltarea oricărui copil și că are nevoie de tine, părintele, ca să o depășească cu bine;

• Atunci când manifestă un anumit comportament pe care îl consideri nepotrivit, gândește-te că în spate acelui comportament este nevoia lui de control și nu face nimic intenționat. Nu, nu are intenția de a te supăra pe tine, ci doar caută să-și îndeplinească o nevoie;

• Nu opri forțat comportamentul copilului, decât dacă-și face rău lui sau altora. Altfel, fii alături de el și așteaptă să se liniștească;

• Nu interveni cu explicații în timpul unei crize de furie. Nu-l certa, nu-i spune că “nu e frumos”. Doar fii acolo, lângă el;

• Fii ferm! Atenție, fermitatea nu este totuna cu agresivitatea. Din păcate, sunt mulți adulți care nu cunosc diferența dintre acestea două și devin, la rândul lor, furioși și agresivi în aceste momente.

• Întreabă copilul cum îl poți ajuta și respectă ceea ce îți spune. Dacă nu vrea să-l iei în brațe, de exemplu, nu-l lua. Dacă nu vrea să-l atingi, nu-l atinge;

• Relaxează-te cu privire la ceea ce spune „lumea”. Da, poate fi stânjenitor să se uite jumătate de magazin la tine, dar nu uita: Copilul tău este mai important!

• După ce momentul a trecut, conectează-te cu copilul și vorbește cu el despre ceea ce s-a întâmplat. Vezi ce are nevoie pentru a depăși mai ușor acele momente. Explică-i ce poate face și ce nu;

• Oferă-i copilului posibilitatea să aleagă, să se simtă în control, să ia propriile decizii, atunci când se poate. Permite-i să ia altă haină, dacă nu o vrea pe cea aleasă de tine. Dă-i voie să fie furios și să plângă pentru că banana are o pată neagră pe ea sau du-l în parc, chiar dacă inițial nu a vrut. Cu toții avem voie să ne răzgândim, de ce copiii nu ar avea voie?

Uneori ne e dificil să facem față provocărilor din relația cu copiii noștri pentru că ne amintesc de noi, de nevoile noastre de când eram copii. Da! Ei ne amintesc de ceea ce aveam nevoie și nu am primit, iar dacă nu am primit, nu avem cum să oferim. Este posibil că tu, adultul de azi, să ai propriile tale nevoi neîndeplinite, de aceea nu-i mereu ușor să le îndeplinești pe ale copilului tău. Așa că ceea ce ai de făcut este să fii bine cu tine, să alegi metodele prin care să “vindeci” ceea ce e de vindecat din trecutul tău.